Solicită asistență juridică pro bono

09/09/2016 | 21:14

Pentru a putea beneficia de serviciile oferite prin intermediul Reţelei Pro Bono pentru Drepturile Omului, solicitantul trebuie să îndeplinească în mod cumulativ următoarele criterii de eligibilitate:

– să aparţină unui grup vulnerabil: persoane de etnie romă, persoane cu dizabilități, persoane infectate cu HIV/SIDA, victime ale violenței domestice, victime ale violenței sexuale și de gen, persoane LGBTQI (lesbiene, gay, bisexuale, trans, queer, intersex), tineri peste 18 ani care părăsesc sistemul de protecție a copilului, femei, familii cu mai mult de doi copii şi familii monoparentale în situații de risc, copii și vârstnici în situații de risc, persoane care au executat pedepse penale sau măsuri educative, persoane dependente de droguri și alcool, persoane fără adăpost, persoane afectate de boli cronice sau profesionale, refugiați și azilanți;

– să fi fost victima unei situaţii de discriminare sau să i se fi încălcat un drept fundamental. Următoarele situații de încălcare a drepturilor omului vor fi tratate cu prioritate: discriminare pe orice criteriu, violenţă de gen (violenţă sexuală, violenţă domestică, hărţuire ş.a.), încălcarea legislaţiei din domeniul dizabilităţii, evacuări forţate, abuzuri legate de protecţia socială şi protecţia copiilor, protecţia juridică a refugiaţilor. Cazurile din alte arii de drepturile omului vor fi tratate în funcţie de resursele disponibile. 

Datorită faptului că proiectul se desfăşoară acolo unde avem o colaborare stabilită cu avocați, prioritate vor avea cazurile provenind din aceste zone geografice: jud. Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Constanța, Covasna, Dolj, Galați, Hunedoara, Iași, Ilfov, Maramureș, Mureș și municipiul București.

*** Pe perioada pandemiei de COVID-19 , ACTEDO a decis să extindă temporar aria de activitate a Rețelei Pro Bono pentru Drepturile Omului la domeniile cele mai afectate de pandemie. Așadar, în această perioadă, cu sprijinul avocaților noștri colaboratori, acordăm asistență juridică gratuită pentru următoarele probleme:

#1. Probleme de dreptul muncii, inclusiv legate de siguranța la locul de muncă, plata compensațiilor acordate prin lege etc.,
#2. Drepturile persoanelor afectate de anularea de evenimente/ pachete de vacanță/ zboruri,
#3. Chestiuni practice legate de închiderea sau limitarea funcționării instanțelor,
#4. Probleme specifice pe care le ridică măsurile luate pe timpul stării de urgență pentru persoanele aparținând grupurilor vulnerabile,
#5. Orice alte probleme juridice legate de încălcarea unui drept sau a unei libertăți fundamentale care pot apărea pe perioada carantinei.***

Avantaje solicitanți:
– beneficiezi de asistență și reprezentare juridică gratuită
– ai acces la informații și experți în domeniul drepturilor omului
– ACTEDO se asigură de buna desfăşurare a relaţiei dintre tine şi avocat și monitorizează evoluția cazului tău
– colaborare pentru campanii și acțiuni de advocacy în domeniul drepturilor omului

Înainte de a solicita asistenţă juridică pro bono, te rugăm să citeşti Regulamentul de funcționare a Rețelei Pro Bono pentru Drepturile Omului.

În cazul în care situația dvs. necesită o întâlnire la sediul nostru, avem rugămintea să ne contactați prin email pentru a o stabili de comun acord – info@actedo.org 

Formular solicitare asistență juridică – Persoane fizice

Formular solicitare asistență juridică – ONG-uri