De ce acest proiect?

09/10/2016 | 19:31

1. Problema accesului limitat la justiție

În România, deși accesul la justiție este un drept fundamental esențial protejat de Declarația Universală a Drepturilor Omului şi de legislația națională în materie, în practică însă accesul la justiţie este deseori limitat.

Dacă o persoană nu are venituri suficiente pentru a acoperi onorariul unui avocat, atunci
poate apela la instanța de judecată pentru rezolvarea unui conflict? Dar o persoană cu dizabilități care depinde de ajutorul social și îi este frică să denunțe abuzurile unei instituții
pentru a nu pierde beneficiile sociale? Ce se întâmplă în cazul unei persoane care nu are
acces la informaţii, care nu știe că drepturile sale au fost încălcate sau că poate găsi o soluție
juridică la problema sa?

Aceste obstacole sunt mult mai evidente în cazul persoanelor vulnerabile și se referă la anumite condiții sociale care creează un dezavantaj social: sărăcie, violența în familie, lipsa educației, rasism, sexism, sănătate precară, dizabilitate etc. Astfel, există o discrepanță între accesul formal la justiție (oferit prin lege, pentru toți, în mod egal) și accesul efectiv (ca rezultat).

Raportorul special ONU pentru independența magistraților și a avocaților a semnalat lipsa resurselor financiare și limitarea serviciilor de asistență și consultanță juridică ca obstacole importante în calea acesului la justiție. În acest caz se află în special persoanele aparţinând grupurilor vulnerabile, care deseori nu reușesc să se bucure de drepturile lor şi să își facă vocea auzită pentru a atrage atenţia şi a combate nedreptățile suferite. Totodată, mai multe organisme internaționale au semnalat nevoia pregătirii avocaților în domeniul drepturilor omului și a egalității de șanse și dificultatea de a găsi avocați specializați în aceste domenii. De exemplu, Comitetul privind eliminarea tuturor formelor de discriminare față de femei (CEDAW) se arată îngrijorat de lipsa acută de informare în rândul avocaţilor cu privire la Convenția privind eliminarea tuturor formelor de discriminare față de femei și a Protocolului opțional al acesteia și recomandă sporirea cunoștințelor avocaților în acest domeniu. De asemenea, schimbările frecvente de legislație sau introducerea de noi reglementări necesită o pregătire suplimentară a avocaților pentru a facilita implementarea reformelor (aceasta este situaţia pentru ordinul de protecție pentru victimele violenței în familie care, deşi introdus încă din 2012, nu a fost susţinut de sesiuni de pregătire a avocaților sau de o campanie de informare solidă, acţiuni care ar duce cu siguranţă la creșterea eficienției în implementarea lui).

Reţeaua Pro Bono pentru Drepturile Omului îşi propune să acopere unele dintre aceste lipsuri şi să contribuie la o mai bună cunoaştere, atât în rândul persoanelor aparţinând grupurilor vulnerabile, cât şi în rândul practicienilor de drept, a legislaţiei şi a procedurilor care vizează drepturile fundamentale ale omului, contribuind astfel la reducerea şi eliminarea obstacolelor în faţa accesului la justiţie al tuturor. Grupurile vulnerabile identificate de acest proiect sunt:

persoanele cu dizabilități, persoanele infectate cu HIV/SIDA, victimele violenței domestice, victimele violenței sexuale și de gen, persoane de etnie romă, persoanele LGBTQI (lesbiene, gay, bisexuale, trans, queer, intersex), tinerii peste 18 ani care părăsesc sistemul de protecție a copilului, femeile, familiile cu mai mult de doi copii și familiile monoparentale în situații de risc, copiii și vârstnicii în situații de risc, persoanele care au executat pedepse penale sau măsuri educative, persoanele dependente de droguri și alcool, persoanele fără adăpost, persoanele afectate de boli cronice sau profesionale, refugiații și azilanții.

2. Numeroase cazuri de discriminare

Cu toate că în zilele noastre termenul „discriminare” și-a făcut intrarea în vocabularul cotidian, fiind folosit pe scară largă, uneori chiar abuziv, trebuie ținut cont de faptul că accepțiunea lui cu tentă social-politică este relativ recentă. Înțelesul original, din latinescul discriminare (însemnând „a împărți”, „a separa”) se referă la orice formă de tratament diferențiat al persoanelor în funcţie de apartenența acestora la un anumit grup (rasă, sex, etnie, orientare sexuală, religie etc.) și nu în funcție de meritul personal. Discriminarea împiedică cetățenii să beneficieze de aceleași oportunități și să își exercite drepturile și libertățile fundamentale, fiind o încălcare a principiului egalității între cetățeni.

Conform OG 137/2000, ”prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (…)”.

Din păcate, România se află în urma multor state în ceea ce privește drepturile omului și alte domenii sociale – de la politici publice la societatea civilă și practici cotidiene – ceea ce înseamnă că multe forme de discriminare sunt tolerate de populație, adeseori nefiind aduse în faţa justiției.

Spre exemplu, conform Institutului European pentru Egalitate de Gen (EIGE), România are un Index al egalității de gen de 35,4 (unde 100 indică egalitate perfectă între sexe), cel mai jos dintre țările Uniunii Europene și semnificativ sub media UE (54). Violența de gen și sexuală, hărțuirea sexuală, exploatarea, drepturile reproducătoare și maternitatea sunt câteva dintre problemele cu care femeile de pretutindeni se confruntă, inclusiv în țara noastră, și care sunt abordate în Convenția pentru Eliminarea Tuturor Formelor de Discriminare împotriva Femeilor (CEDAW), semnată de România în 1980.

Romii, cea mai mare minoritate etnică din Europa, sunt adesea victime ale rasismului și discriminării. Discriminarea, sărăcia, rata mare de analfabetism (48% în comparație cu media națională de 2%), lipsa implicării sociale și politice și evacuările forțate sunt probleme care afectează comunitățile de romi din întreaga țară.

În acest context, activitățile desfășurate de ACTEDO prin intermediul Rețelei Pro Bono pentru Drepturile Omului urmăresc conștientizarea încălcărilor drepturilor fundamentale, inclusiv a discriminării, în România și mai ales sancționarea acestora prin acționarea în justiție.