Caz #41 Dreptul la educație al unui copil cu dizabilitate

08/10/2018 | 10:33

Grup vulnerabil: copii, persoane cu dizabilități
Aria de drepturile omului: dreptul la educație

M. este o adolescentă din județul Dâmbovița care, în urma unui accident ce i-a provocat o formă rară de epilepsie, nu a mai putut frecventa cursurile învățământului liceal. Părinții acesteia au solicitat Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională acordarea de cursuri la domiciliu pentru fiica lor, dar au întâmpinat numeroase refuzuri și piedici în cooperarea cu instituțiile statului. Lui M. nu i s-au asigurat ore pentru multe materii obligatorii din programa școlară, inclusiv matematică în ultimii trei ani, fiind în situația în care nu a putut participa la examenul de Bacalaureat în sesiunea din iunie.

Pe lângă nerespectarea dreptului la educație, mama lui M., care este angajată în calitate de asistent personal al fiicei sale în baza încadrării în grad de handicap, susține că DGASPC nu îi acordă toate drepturile salariale ce decurg din contractul ei de muncă, astfel încât a apelat la Rețeaua Pro Bono pentru Drepturile Omului.

Avocatul Pro Bono Octavian Bochiș (Baroul Bihor) a preluat acest caz și oferă consultanță de specialitate familiei în vederea realizării dreptului la educație și asistență al adolescentei.