Rețeaua Pro Bono pentru Drepturile Omului ajută copiii cu dizabilități să își apere drepturile în instanță

03/15/2016 | 16:23

untitled-62A.S. este mama unui copil cu dizabilități multiple, Cătălin, din județul Cluj. În fiecare zi, A.S împreună cu băiețelul ei se trezesc la ora 5.45 pentru a schimba mai multe mijloace de transport, ca să ajungă la timp la școală, în orașul Cluj-Napoca. Cei doi ajung înapoi acasă, seara, la 21.00, foarte obosiți, mai ales că băiețelul are o dizabilitate fizică. De câteva ori, Cătălin a fost dus la neurologie, îmbolnăvind-se, deoarece a stat prea mult în picioare așteptând microbuzul. Cătălin are nevoie de transport zilnic în Cluj-Napoca, de alocația zilnică pe care nu o primește, de un program educațional adecvat și să fie tratat în mod egal cu ceilalți copii. Într-o situație similară sunt și alți 13 părinți din județul Cluj, care s-au constituit în Asociația Voci Neauzite și ne-au contactat pentru a solicita asistență juridică pro bono.

Două avocate din Cluj-Napoca membre ale Rețelei Pro Bono pentru Drepturile Omului, av. Liliana-Mioara Sămăreanu și av. Emőke Marton Keresztes, s-au dedicat voluntar acestui caz pentru a apăra în instanță dreptul la educație al copiilor cu dizabilități. Prin Rețeaua Pro Bono pentru Drepturile Omului, ACTEDO pune în legătură persoane și grupuri vulnerabile ale căror drepturi au fost încălcate cu avocați dispuși să își ofere expertiza juridică în mod voluntar pentru a-i ajuta. Proiectul oferă astfel o oportunitate pentru avocații pasionați de drepturile omului, care doresc să ajute persoane vulnerabile însă nu dispun de timpul necesar pentru a căuta astfel de cazuri.

“Rolul Reţelei Pro Bono este de a ajuta la depăşirea acelor bariere invizibile în calea acesului la justiţie al persoanelor care fac parte din grupuri în general discriminate în România. Părinţii copiilor cu dizabilităţi din România fac, oricum, faţă unui volum uriaş de obstacole atunci când vor să exercite drepturile fundamentale, inclusiv educaţia. E lesne de înţeles că pasul următor – al revendicării în justiţie a drepturilor încălcate – reprezintă un efort disproporţionat pentru părinţi. Reţeaua Pro Bono pentru Drepturile Omului este un proiect esenţialmente comunitar care are rolul de a-i despovăra pe cei care au probleme de drepturile omului, atunci când vine vorba de accesul la justiţie.” (Avocat Dana Ududec, Coordonator juridic Rețeaua Pro Bono pentru Drepturile Omului)

Părinții susțin că au făcut anterior toate demersurile posibile, dar au fost amenințați de către școli și trimiși de la o instituție la alta, fără ca cineva să își asume responsabilitatea în rezolvarea problemei: “Am urmat înainte toți pașii legali: am luat legătura cu școala, am stat de vorbă la ședințele cu părinții, am făcut primul demers cu școala, am urmat pașii următori cu instituțiile superioare, am luat de jos fiecare pas, dar degeaba.” (Mirela Crișan, Președinte Asociația Voci Neauzite).

untitled-10

16 autorități publice au fost chemate în judecată, dintre care 12 unități școlare, pentru nerespectarea prevederilor privind accesul la educație și pentru a li se solicita acordarea transportului gratuit de la domiciliul copiilor la școală și acordarea alocațiilor zilnice care nu au fost achitate în ultimii 3 ani. Posibilitatea copiilor de a ajunge la școală, indiferent dacă locuiesc sau nu în mediul urban, de a avea acces fizic în incinta școlii, precum și de a-și cumpăra rechizitele și echipamentele necesare educației lor, care diferă în funcție de tipul și gradul de dizabilitate, sunt condiții intrinseci pentru a avea un acces efectiv la educație. Fără realizarea acestui drept fundamental este imposibil să se atingă obiectivele privind persoanele cu dizabilități din cadrul Strategiei naționale privind incluziunea socială și reducerea sărăciei (2014-2020).

2-1

Acesta este al 12-lea caz primit în decurs de un an prin intermediul Rețelei Pro Bono pentru Drepturile Omului, pe tema încălcării drepturilor persoanelor cu dizabilități, fapt care arată că astfel de probleme reprezintă doar vârful unui iceberg. Persoanele cu dizabilități reprezintă un grup foarte vulnerabil, având în vedere rata ridicată a sărăciei acestora (peste 70% față de media europeană), marginalizarea și discriminarea cu care acestea se confruntă (conform Strategiei europeane 2010-2020 pentru persoanele cu handicap: un angajament reînnoit pentru o Europă fără bariere).

În iulie 2014, au fost înregistrate 24 537 de persoane cu dizabilități pe raza județului Cluj și 709 823 de persoane cu dizabilități în toată țara, conform datelor puse la dispoziție de Ministerul Muncii. Deși pe site-ul Ministerului Muncii se găsesc statistici despre numărul de persoane cu dizabilități, numărul persoanelor cu dizabilități instituționalizate și numărul acestora care primesc beneficii sociale, aceste statistici lipsesc cu privire la măsura în care sunt aplicate prevederile legale privind accesabilizarea spațiilor publice, măsura în care școlile sunt sau nu echipate corespunzător pentru a acoperi nevoile elevilor cu dizabilități sau cea în care sunt desfășurate programe educaționale adecvate acestora, numărul de copii cu dizabilități din zona rurală care merg la școală sau numărul de spitale care permit accesul deplin la servicii pentru persoanele cu dizabilități. Aceste cifre nu sunt măsurate.

Dincolo de sectorul public, ne întrebăm, mai departe, oare câte locuințe noi se construiesc respectând standardele minime de accesabilitate? Dar câte companii private, taxi-uri, bănci sau cafenele permit accesul la servicii persoanelor cu dizabilități? Din datele oferite de un studiu al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării și al Institutului pentru Politici Publice, în perioada 2011-2012 Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a aplicat un număr de 167 amenzi în valoare de aproximativ 240.000 de euro, atât instituţiilor publice, cât şi entităţilor private, pentru nerespectarea principiilor accesibilităţii, în conformitate cu nevoile persoanelor cu dizabilităţi.

Imagine cine e responsabil dizabilitatiAjungem la concluzia că, în ciuda legislației generoase în acest domeniu, o mare parte din măsurile menite a facilita participarea persoanelor cu dizabilități în societate nu sunt aplicate. Convenția Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilități a fost ratificată de Parlamentul României prin legea nr. 221/2010 și prevede măsuri clare pentru a asigura acestor persoane accesul, în condiţii de egalitate cu ceilalţi cetățeni, la mediul fizic, la transport, la informaţie şi la mijloace de comunicare, inclusiv la tehnologiile şi sistemele informatice şi de comunicaţii şi la alte facilităţi şi servicii deschise sau furnizate publicului, atât în zonele urbane, cât şi rurale.

Cu toate acestea, același studiu menționat mai sus arată că „autorităţile publice sunt mai degrabă nepăsătoare pentru soarta persoanelor cu dizabilităţi, ignorând chiar şi cadrul legal, urmarea fiind plata unor amenzi. (…) În România există încă ministere (Ministerul Educaţiei) sau primării ale marilor municipii (Primăria Bistriţa, Baia Mare, etc.) care nu au nici măcar rampă de acces. Situaţia este cu atât mai gravă la nivelul altor instituţii (ex: unităţi de învăţământ, instanţe sau chiar asociaţii de proprietari). Despre interpreţi mimico-gestuali, telefoane sau pagini de internet adaptate nevoilor persoanelor cu dizabilităţi de vedere sau de auz putem vorbi doar în termeni de excepţie, regula fiind că acestea nu există.”

În aceste condiții, cum ne putem aștepta ca aceste persoane să fie independente și să se poată susțină, inclusiv financiar, dacă spațiul public le izolează și nu le permite aceste lucruri? În mod evident, avem nevoie de mult mai multe mecanisme de aplicare și monitorizare a legii, de programe de educație pentru drepturile omului la nivelul învățământului obligatoriu dar și de facilitarea accesului la justiție al acestor persoane și al accesului la informații cu privire la drepturile la care acestea sunt îndreptățite, pentru ca legile să fie respectate. O democrație reprezentantivă care exclude persoanele cu dizabilități nu este posibilă.

Iulia Pascu, Coordonatoare proiect Rețeaua Pro Bono pentru Drepturile Omului